sâmbătă, 10 decembrie 2011


          BUCURIA CRĂCIUNULUI !

         Prin pogorârea și întruparea Logosului divin în istorie și circumscrirea Sa în  categoriile existenței, El intră în straturile profunde ale creației ca acolo să se întâlnească cu toți oamenii, indiferent de poziția acestora în societate. Așa El, Cuvântul suprem, prin care s-a creat totul și care ține toate existențele în masă este Lumina lumii ce ne luminează  pe  fiecare dintre noi pe cărările vieții, legând generațiile una de alta și în aceiași modalitate le dâ ținta lor finală. Prezența Logosului întrupat în lume și concomitent contemporaneizarea Sa în fiecare generație înseamnă și realitatea cuprinderii virtuale a neamului omenesc în El, și nu numai, ci și înrudirea Sa cu întreg cosmosul. Enipostazierea firii umane de către Ipostasul dumnezeiesc dă operei de restaurare o dimensiune cosmică prin toate actele soteriologice realizate de către Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul întrupat, sursă supremă a posibilităților de existențializare și înduhovnicire. Trupul Său luat din Sfânta Fecioară, ca reprezentatntă a întregii firi umane, face legătura nu numai cu creația  și cu întregul cosmos, ci cu fiecare din ipostasele firii umane, acordându-le acestora posibilitatea ridicării din monotonia și coruptibilitatea în care a căzut prin păcat. Întruparea Logosului dumnezeiesc în istorie constituie punctul suprem ontologic care unește cerul de pământ și prin care Dumnezeu și omul revin la starea de rai. Fără Hristos întreaga existență umană ar rămâne la cheremul hazardului, pradă unei iluzii cosmice,  ca cele mai de plîns ființe din univers, orbecăind într-o neputință paralizantă.  Numai El ne scoate din sfera atracțiilor teribile negative, ce vor să ne aneantizeze ființa, fiindcă El este calea, adevărul și însăși viața, în sensul cel mai propriu.
                          Praznicul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ne
  reaşează la straşina  eternităţii, tocmai prin pregustarea
                    ei în Noaptea sfântă, ca început a unei noi creaţii şi nu
                    numai, dar şi prilej de introspecţie, de reflexie la condiţia
                    noastră existenţială, precum şi de raportare conştientă la
                    valorile netrecătoare umane şi la zestrea ce ne vine de la
                    părinţii, moşii şi strămoşii noştri, ce coboară pe obrajii
                    copiilor lor  în această Noapte, ca apoi să ne prindem  în
                    alaiul duhovnicesc în cânt de îngeri, păstori şi colinde
                    filigramate diacronic până la sfârşitul veacurilor şi de
                    acolo şi mai departe, pe itinerarul infinit de oglindire a
                    mărgăritarului fiinţei proprii în oceanul de iubire
                    inexprimabilă, întru perpetua sa noutate învăpăiată a
                    cerului şi pământului transfigurat.

       Să ne spălăm sufletele în aghiasma praznicilor duhovniceşti şi să facem din ele peşteră curată iar Hristos va veni şi pe noi ne va        renaşte şi va rămâne aici  în veci.

                      Apoi să cântăm împreună cu îngerii, cu păstorii şi cu
                     cei  de lângă noi:

                                                     Astăzi s-a născut Hristos
                                                      Mesia chip luminous

                       Tuturor Sărbători fericite și La mulți ani !

                                                      Pr. Prof. Dumitru Megheşan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu